Gătiţi vara sub toate formele, dovleceii sunt un deliciu dacă îi umplem cu carne tocată şi prepaăm un sos cu smântână şi roşii.
Reţeta mâncării gustoase o regăsim la regretatul gastronom Radu Anton Roman, în lucrarea gastronomiei româneşti “Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti” (Editura Paideia).
CITEȘTE ȘI: De SEZON/ Ce NU știai despre banalul ARDEI COPT
Ceapa, ouăle fierte şi mărarul se toacă. Carnea se înăbuşă în unt pe foc potrivit, douăzeci de minute amestecând mereu, pentru a da savoare preparatului. Se amestecă totul, carnea, cele 2 ouă crude, tocătura, sare, piper.
Dovleceii se curăţă de coajă, dacă aţi găsit mai mari – 7-8 cm diametru, ceea ce e bine pentru mâncarea noastră – dacă sunt mici, lăsaţi-i aşa, în coajă, că-i fragedă. Se scoate miezul şi se scobeşte un pic peretele cu o lingură, să se facă loc de umplutură. Se umplu dovleceii, se căpăcesc cu felii de roşii.
CITEȘTE ȘI: Reţeta de care te vei îndrăgosti instant: Cum se prepară dovleceii prăjiţi cu mujdei
Se toacă fin de tot ceapa. Se taie cubuleţe roşiile. Se încinge untul, se pune ceapa la rumenit; se stinge cu roşii şi miez de dovlecel.
Într-o cratiţă unsă cu puţin unt se aşază dovleceii cu capacul în sus. Se toarnă sosul, apă aproape să-i acopere, se pun în cuptor la foc potrivit, acoperiţi, 1 ceas. Se toacă mărarul. Se descoperă 5 minute, să se rumenească, a şi scăzut zeama. Se toarnă smântâna, se mai lasă cât să dea în trei clocote. Se presară mărar, acum sunt cum nu se poate mai buni.